miercuri, 5 octombrie 2011

Despre filtrele codare-decodare


In transmisiile radio exista zgomot de fond. El exista datorita impulsurilor electromagnetice generate de diferite echipamente electrice, uneori fenomene meteo si de ce nu de alte statii radio indepartate. Pentru a se reduce zgomotul de fond s-au inventat multe montaje, unele bazandu-se pe filtre ceramice, altele cele mai evoluate fiind cele bazate pe software si procesoare pe masura.
In principiu numim Squelch, sistemul prin care se exclud transmisiunile radio de putere mica, care nu sunt suficiente pentru perceptia in conditii inteligibile. Squelch-ul sau poarta de sunet se afla in dotarea standard la toate statiile radio. Aceasta functie este folosita pentru a reduce sunetul de fond cand nu se comunica. Este un reglaj ce trebuie facut precis si frecvent, pentru a evita reducerea sensibilitatii statiei.



Ce legatura are Squelch-ul cu filtrele si standardele de codare
Reducerea zgomotului de fond de catre squelch si implicit eliminarea din receptie a statiilor radio cele mai indepartate, a generat ideea de a incerca secretizarea convorbirilor radio din mediul analog, prin transmisia unor tonuri care nu se pot distinge de urechea umeneasca. Aceste tonuri urmau sa nu faca altceva decat sa permita deschiderea portii de receptie (Squelch) in momentul detectiei, bineinteles daca erau cele programate.

In acest sens acest circuit squelch poate fi :


- squelch codat subaudibil cu ton continuu CTCSS ( Continuous Tone Coded Squelch System), detectează prezenta unui semnal transmis în spectrul subaudibil (frecventa < 300Hz);
- squelch codat digital DCS ( Digital Coded Squelch ), detectează un semnal de date ce contine codul statiei în activitate.

Standarde CTCSS
De departe cel mai utilizat standard de codare utilizat este CTCSS, dat fiind si faptul ca marea majoritate a transmisiilor se desfasoara analog. CTCSS (Continuous Tone Coded Squelch System) este un sistem avansat de codare a tonalităţii care vă permite să alegeţi unul din cele 38 de coduri personale pentru a reduce interferenţele produse de alţi utilizatori care folosesc acelaşi canal. Tonurile CTCSS sunt standardizate de Electronic Industries Alliance ( http://www.eia.org ) si pot imbraca diferite denumiri in functie de producator:


- Motorola denumeste acest standard ca fiind PL (Private Line) si inregistreaza ca marca aceasta denumire. Atentie insa; in limbajul radioamatorilor tonul PL reprezinta un simplu si comun ton, fara nici o legatura cu denumirea inregistrata de Motorola.
- General Electric's si Bendix King's implementeaza CTCSS sub denumirea de Channel Guard (CG).
- Vintage RCA o implementeaza sub denumirea de Quiet Channel.
- Kenwood denumeste aceasta facilitate Quiet Talk or QT.
- Johnson utilizeaza denumirea de "TG" pentru "ToneGuard", iar mai tarziu o schimba in "CG" "CallGuard".
- In specificatiile Zetron o gasim ca "ToneLock".
- ICOM si YAESU o denumesc simplu CTCSS

Standarde DCS


DCS (Digital Coded Squelch-) moduleaza un flux continuu de date FSK, la 134.4 biţi pe secundă, pe semnalul transmis. DCS este, de asemenea denumit Digital Private Line (sau DPL) (altă marcă înregistrată a Motorola), sau in cazul companiei General Electric este cunoscut sub denumirea de Digital Channel Guard (sau DCG). DCS este, de asemenea, numit DTCS (Digital Tone Codul Squelch) de catre compania Icom, dar şi alti producatori. Transceiverele cu opţiuni DCS sunt în general compatibile cu condiţia ca ansamblul statie radio encoder-decodor sa foloseasca acelasi cod.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu